Casa Tătărescu: Martor discret al puterii și culturii din interbelicul bucureștean, de la reședința prim-ministrului Gheorghe Tătărescu la EkoGroup Vila contemporană

Când pășești pragul Casei Tătărescu din strada Polonă, simți imediat că nu este doar o arhitectură, ci o memorie vie care pulsează în tăcerea zidurilor sale. Spațiul parcă captează ecourile unei epoci în care puterea, cultura și ambițiile elitei politice se împleteau cu o eleganță austeră, și totodată profund umană. Vila, martoră a tumultelor politice și a sensibilității unei familii, veghează astăzi asupra accesului conștient al vizitatorului care caută să pătrundă nu în istoria oficială sau miturile ei, ci în stratul dens al vieții interbelice și al urmelor sale în contemporaneitate.

Casa Tătărescu – între reședința discrete a unui prim-ministru și actuala EkoGroup Vila

În portretul complex al lui Gheorghe Tătărescu, personalitate marcantă a politicii românești din perioada interbelică, casa sa bucureșteană nu este doar un simplu adăpost, ci o extensie palpabilă a unei culturi de putere și reținere. Concepută cu riguroasă sobrietate și adaptată ritualurilor unei elite care știa să gestioneze cu preciție relația dintre domeniul public și cel intim, vila interbelică de pe strada Polonă, nr. 19, a traversat, la rândul ei, traiectorii paralele: de la sanctuar al unui mod de a face politică, la martor al rupturii comuniste și, în cele din urmă, la spațiu cultural restaurat și relansat sub denumirea de EkoGroup Vila, care îi respectă și pune în valoare moștenirea autentica [https://ekogroup-vila.ro/despre-noi/].

Gheorghe Tătărescu: omul și epoca sa

Imaginea lui Gheorghe Tătărescu (1886–1957) este una marcată de contradicții și complexitate, pe măsura epocii în care a traversat scena politică românească. Departe de orice idealizare, el a fost un jurist și politician care, încă din debutul său academic la Paris (doctorat în 1912 privind regimul electoral românesc), denunța cu luciditate „minciuna electorală” și pleda pentru o reformă fundamentală a democrației. Evoluția sa în interiorul Partidului Național Liberal și rolul central în guvernele interbelice, în special în timpul celor două mandate ca prim-ministru, reflectă un artizan al ordinii și pragmatismului, dar și al unor compromisuri ce au contribuit, paradoxal, la criza și erodarea democrației parlamentare.

În viața politică tumultuoasă din anii ’30 și ’40, el a navigat între conflictele interne ale PNL, tensiunile cu Regele Carol al II-lea și provocările externe care au modelat destinul României Mari. Epoca în care Tătărescu a funcționat guvernamental a însemnat atât reforme și modernizări, cât și măsuri autoritare, îngrădiri ale libertăților, dar și încercări sincere de păstrare a stabilității naționale într-un context european instabil și resimțirea tot mai puternică a umbririi democrației.

Casa – proiect de viață, spațiu al puterii și al discreției

Casa din strada Polonă dezvăluie, de la primul contact, o alegere clară: dimensiunile moderate și proporțiile exacte sunt o expresie tangibilă a unei etici politice în care puterea nu are nevoie de perdea ostentativă. Spre deosebire de reședințele monumentale ale unora dintre contemporanii săi, acest spațiu constituie un echilibru subtil între intimitate și reprezentare. Ascunsă în spatele unei fațade ce respiră un melanj mediteranean cu accente neoromânești, vila oferă o experiență coerentă a minimalistului bine simțit.

Un detaliu emblematic al acestei filozofii arhitecturale și sociale este biroul prim-ministrului, amplasat modest la nivelul entre-solului, accesibil printr-un portal cu reminiscențe din bisericile moldovenești, separat discret de circuitul public al locuinței. Aceasta nu este o întâmplare: într-un gest care vorbește despre ethosul responsabilității și reținerii în funcția publică, spațiul de lucru al lui Tătărescu nu domină, ci se integrează în mod exact în ecuația dintre viața personală și cea politică.

Identitatea arhitecturală: între mediteranean și neoromânesc, sub semnătura lui Zaharia, Giurgea și Milița Pătrașcu

Vila este rezultatul unei colaborări fructuoase între arhitecții Alexandru Zaharia, care a creat conceptul inițial, și Ioan Giurgea, partenerul său, care a rafinat proiectul în anii 1934–1937. Ei au reușit să echilibreze un limbaj arhitectural inedit pentru București, îmbinând cu măsură elemente mediteraneene cu motive neoromânești, evitând rigurozitatea simetriei și asigurând astfel un echilibru viu și personal.

Caracteristici definitorii sunt portalurile cu accente moldovenești, coloanele filiforme tratate diferențiat, dar păstrând o unitate vizuală, și o atenție obsesivă la detaliu care proiectează percepția spațiului în dimensiuni umane și luminoase. Aici se inserează și intervenția sculptorică semnată de Milița Pătrașcu, eleva lui Brâncuși și confidenta Arethiei Tătărescu. Șemineul din lemn și piatră, cu absida ce-l încadrează, transmite un mesaj estetic și cultural profund, devenind un punct de referință preluat și de alți arhitecți importanți, precum G. M. Cantacuzino.

Interiorul casei, cu parchetul său din stejar masiv și feroneria din alamă patinată, precum și ușile sculptate minuțios, exprimă o calitate a execuției care se distanțează cu hotărâre de ostentația superficială. Spațiile sunt gândite cu o logică aristocrată: un hol central care deschide spre grădina amenajată peisager, o sufragerie destinată recepției mai degrabă decât dineurilor cotidiene și o bucătărie discret poziționată la entre-sol, fiecare element configurând astfel o veritabilă punte între gusturi culturale europene largi și practici locale.

Arethia Tătărescu și dinamica culturală a casei

În umbra acestei structuri se găsește Arethia Tătărescu, „Doamna Gorjului”, a cărei prezență nu poate fi redusă la o simplă notă biografică. Implicată în susținerea artelor, binefacerii și meșteșugurilor tradiționale oltenești, Arethia a fost un vector esențial în arborele relațiilor culturale al familiei și nu în ultimul rând al realizării ansamblului brâncușian de la Târgu Jiu. Prin finețea gustului și vigilența artistică, ea a supravegheat ca proiectul arhitectural să rămână într-un registru sobru, coerent, evitând atât opulența, cât și demonstrativul, și asigurând astfel integritatea estetică și simbolică a casei.

Ruptura comunistă: degradarea simbolică și spațială

După plecarea forțată a lui Gheorghe Tătărescu de pe scena politică în 1947 și arestarea sa în 1950, casa respiră acut ruptură. În modalitatea în care regimul comunist rescria memoria și reconfigura spațiile elitei interbelice, Casa Tătărescu a suferit o debarasare sistematică de sensul său inițial.

Naționalizată și reorganizată pentru uzuri administrative, fragmentată în destinații care ignorau tradiția și calitatea arhitecturală, clădirea a trecut printr-o degradare ce reflectă, în microcosmos, drama unei lumi dispărute. Deși a evitat demolările radicale, deteriorarea lentă a finisajelor, intervențiile neadecvate și pierderea legăturii cu grădina și detaliile originale au început săpună despre uitarea forțată a acestui spațiu.

Post-1989: derapaje, controverse și restaurări asumate

Tranziția postcomunistă a readus Casa Tătărescu în atenția publică, însă nu într-un mod lipsit de tensiuni sau erori. Perioada a fost marcată de intervenții estetice și funcționale controversate, inclusiv transformarea temporară a șarmantei vile interbelice într-un restaurant de lux, gest perceput ca o nepotrivire flagrantă cu adevăratul spirit al casei.

Proprietatea, aflată pentru o vreme în deținerea lui Dinu Patriciu – arhitect și figură publică notabilă –, a suferit modificări drastice ce au stârnit reacții critice severe din partea comunității specialiștilor.

Ulterior, o echipă străină a inițiat o restaurare atentă, vizând revenirea la conceptul original al arhitecților Zaharia și Giurgea, păstrând proporțiile, materialele și detaliile definitorii, deși unele elemente nu au putut fi integral recuperate. Această alternanță între excese și corecții oglindește lupta societății românești de a se raporta echilibrat la moștenirea elitei ei istorice.

Continuitate culturală în prezent: EkoGroup Vila ca spațiu de memorie activă

În această nouă etapă, vila interbelică și-a găsit o formă de funcționare ce onorează trecutul fără să îl înghețe într-un muzeu static. Sub denumirea de EkoGroup Vila, spațiul continuă să fie martor viu al unei istorii complexe, printr-o gestionare responsabilă a accesului și a programului cultural, în acord cu valoarea sa arhitecturală și simbolică.

Această continuitate nu înseamnă o uitare sau un mit, ci un dialog deschis între memoria uneia dintre cele mai delicate figuri politice românești și atmosfera materială filtrată prin arhitectură, artă și reacții culturale. Accesul controlat, realizat pe bază de bilet prin platforma iabilet.ro, subliniază respectul pentru spațiul care nu este fragmentat în obiect turistic sau simplu asset, ci devine un nod al reflecției istorice și culturale [https://ekogroup-vila.ro/contact/].

• Casa Tătărescu este o expresie a echilibrului între putere și reținere
• Arhitectura reflectă un limbaj inedit al epocii, între mediteranean și neoromânesc
• Biroul modest al premierului înscrie o etică a funcției publice
• Arethia Tătărescu a fost curatorul cultural al proiectului
• Epoca comunistă a reprezentat o ruptură simbolică și funcțională
• Intervențiile post-1989 au illustrat dificultăți și renașteri în gestionarea patrimoniului
• EkoGroup Vila reface firul narativ al unei case și al unei epoci

Frequently Asked Questions about Casa Tătărescu

• Cine a fost Gheorghe Tătărescu?
  Gheorghe Tătărescu a fost un politician român, prim-ministru în două mandate interbelice, figură definitorie a Partidului Național Liberal și actor principal în momente critice ale istoriei României, cunoscut pentru pragmatismul său și poziționările politice ambivalente.
• Este Gheorghe Tătărescu aceeași persoană cu pictorul Gheorghe Tattarescu?
  Nu. Primul a fost politicianul și prim-ministrul român din secolul XX, în timp ce cel din urmă a fost un pictor academic al secolului XIX, personalități distincte și din domenii separate.
• Ce stil arhitectural definește Casa Tătărescu?
  Casa exprimă o sinteză între stilul mediteranean și elementele neoromânești, rafinată în anii ’30 de arhitecții Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, în colaborare cu sculptori precum Milița Pătrașcu.
• Ce rol a avut Arethia Tătărescu în conturarea casei?
  Arethia a fost beneficiara și curatorul cultural al proiectului, asigurând coerența estetică și moderând tendința spre opulență, integrând sensibilitatea artistică și principiile familiale în cadrul arhitectural și decorativ.
• Care este funcția actuală a clădirii?
  Casa funcționează astăzi ca spațiu cultural cu acces controlat, sub denumirea EkoGroup Vila, ce păstrează și valorifică identitatea istorică și arhitecturală a monumentului.

Dincolo de pietrele și lemnul acestor încăperi, Casa Tătărescu încartiruie o veritabilă bilanț al memoriei istorice românești: un spațiu unde trecutul și prezentul dialoghează într-o formă care respectă și provoacă la reflecție. Invităm cititorii care caută nu o simplă experiență vizuală, ci o întâlnire cu parcursul sinuos al istoriei recente a României să descopere această vilă interbelică, în care reținerea arhitecturală și echilibrul funcțional susțin, încă, aura și ambivalența unei epoci. Astfel, vizita la Casa Tătărescu devine un exercițiu de atenție și conștiință culturală, un gest de responsabilitate față de memoria colectivă.

Contactează echipa EkoGroup Vila pentru a programa o vizită și a păși într-un spațiu cu adevărat încărcat de istorie, artă și putere discretă.

EkoGroup Vila – Casa Tătărescu restaurată

📍 Strada Polonă nr. 19, Sector 1, București
📞 0771 303 303
📧 [email protected]

Accesul se realizează exclusiv prin programare prealabilă. Contactează echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate.